Dumnezeu… cum ar veni

i-a ramas in minte expresia asta din liceu. Studiam la romana o poezie de-a lui Arghezi si o aud pe profa cum zice “aici eul liric se adreseaza.. se adreseaza direct..(parca soptit) se adreseaza lui … lui Dumnezeu ..cum ar veni”. Mda.. lui Dumnezeu.. cum ar veni.

Daca ma apuc sa interpretez ”Dumnezeu… cum ar veni”  asta eu inteleg ceva de genul: stiti, eu am incercat sa evit cat am putut termenul asta.. mi-e rusine sa-l pronunt si de-asta-l zic in soapta.. Am vrut sa-l ocolesc.. sa-l inlocuiesc cu divinitate, sacru, forta cosmica.. orice altceva dar nu Dumnezeu.. Mi-e rusine, mi-e frica sa pronunt numele asta.  N-am nici o problema in a vorbi despre Buddha, Mahomed, n-am nici o problema in a vorbi despre sutele de zei care-i au indienii.. insa cand vine vorba de Dumnezeu.. asta e si trebuie sa ramana un subiect tabu.. Soptim.. ne ferim.. evitam pe Dumnezeu cat putem..

De ce? Eu sunt convins ca in momentul in care o sa ai nevoie de Dumnezeu n-ai sa te mai ascunzi sub pat si o sa sopteasti Dumnezeu.. ci mai degraba o sa strigi in gura mare: Dumnezeeeeu!!

Comments are closed.

Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.